Tururi „carte blanche”: gândurile creative și interesante preiau discursul muzeului
Adresată de Blandine Smilansky
Mergând în jurul Casei Istoriei Europene în după-amiaza zilei de sâmbătă, 27 octombrie, ați putea auzi un cântec folcloric estonian jucat în galerii din secolul al 19-lea și ați văzut că vizitatorii au ridicat un banner uriaș în limba romană în secțiunea expoziției privind diversitatea lingvistică europeană. Acesta este rezultatul creativ atunci când decideți să predați interpretarea unui discurs atent gestionat cu privire la istoria europeană vocilor unice ale artiștilor și cercetătorilor din întreaga Europă. Ei au descoperit muzeul doar cu o zi înainte, dar au organizat vizite la expoziția permanentă, iluminând discursul muzeului cu numeroasele lor viziuni și convingeri despre Europa, națiunile sale, cetățenii săi și relația lor cu trecutul.
Casa Istoriei Europene a organizat aceste tururi „carte blanche” împreună cu conferința BOZAR „Revoluția nu este un partid de grădină” cu ocazia comemorării a 30 de ani din 1989.
„Este o situație cu adevărat productivă să răspundem rapid la o expoziție în acest mod (...)”, a declarat unul dintre ghidurile invitaților. „Muzeul acoperă atât de multă istorie și atât de multe aspecte relevante încât există atât de multe rute posibile.” În același timp, a declarat un alt invitat, „atât de multe perspective lipsesc încă”, care trebuie să se regăsească într-un fel sau altul, dacă muzeul dorește să se ridice la înălțimea ambiției sale de a îmbunătăți o înțelegere critică și complexă a istoriei europene.
„Artivism”
Tamara Moyses, artistă multidisciplinară cu sediul în Praguș, care utilizează conceptul de „artivism” pentru a-și descrie acțiunile în spațiul public, a găsit în secțiunea „Memoria Shoah” a muzeului o poveste care a rezonat puternic cu munca sa. O serie de documente expuse arată modul în care memoria lui Babi Yar, un site în care 33,000 de evrei ucraineni au fost uciși în 1941, urma să fie ștearsă de partidul comunist aflat la guvernare în anii 1950, odată cu construirea unui parc cultural și de recreere. În 2015, Tamara, împreună cu grupul său artistic Romane Kale Panthera (Romani Black Panthers), a întreprins o „acțiune de guerilla”, denumită „Porcul de porc din Lety” („Veselý vepřík z Letand”), în încercarea de a atrage atenția publicului asupra faptului că o fermă de porci se afla încă într-un loc de comemorare a Holocaustului Romani din Lety de către Písek. Membrii grupului pun autocolante pe carne de porc pentru a fi vândute într-un supermarket din cartierul Holešovice din Praga, cu următorul conținut: „Produs de la porci crescuți peste gropile victimelor Holocaustului Romani. Nefierte.”
Creșterea conștiinței de sine la nivel național
Kristina Norman, a cărei operă interdisciplinară explorează potențialul pe care îl oferă arta contemporană în abordarea politicii memoriei, a făcut o prezentare dinamică a rolului Estoniei și a participării sale la un discurs istoric european mai amplu. Ea a prezentat ultima sa piesă „Bring Bring Back My FireGods” (2018), un spectacol filmat, specific sitului, realizat la Song Festival Grounds din Tallinn, un loc venerat care simbolizează eliberarea națională și secesiunea Uniunii Sovietice în 1991. Opera de artă expune mijloacele utilizate pentru a construi o națiune. De asemenea, Casa Istoriei Europene arată că literatura și limbajul au fost elemente importante în dezvoltarea conștiinței naționale de sine în secolul 19. Kristina a vorbit despre rolul germanilor baltici în producerea și răspândirea poemului epic național estonian „Kalevipoeg”, expus de muzeu, și, în mare măsură, în modelarea identității naționale estoniene. Ea a pledat pentru înțelegerea fiecărei culturi (naționale) ca fiind o „intercultură” și a avertizat cu privire la tentațiile de excludere culturală pe care le are fiecare națiune, cum ar fi în cazul Estoniei, cu vasta minoritate vorbitoare de limbă rusă a țării.
„Uniunea Europeană vorbește despre romi!”
Martin Zet, artist vizual și spectacol din Republica Cehă, a vorbit despre limbi, scrisori și semnificația pe care o dau lumii în care trăim. A găsit o sursă de inspirație în „Vortex of History” al muzeului, o instalație metalică cu o înălțime de 25 de metri, care se întinde pe șase etaje, în care litere de toate tipurile de dimensiuni și stiluri oscilează și răsucit, fuzionând cu citate care explorează în spațiul expoziției. În fața zidului dicționarelor expoziției – unde se pot găsi mai multe combinații lingvistice europene și cu spatele la imensa instalație de carte a lui Rem Koolhaas – Martin și-a lansat „campania nestructurată” intitulată „Uniunea Europeană vorbește pe romi!” Acesta i-a implicat pe vizitatori să se gândească la următoarele: De ce să nu alegeți romii, o limbă care nu a fost niciodată asociată cu niciun sistem de stat european, dar care este prezentă în întreaga Europă, ca următoarea limbă oficială și de lucru a UE?
Maja și Reuben Fowkes, istorici și curatori ai artei din Londra, și-au combinat cele două voci distincte într-un dialog cu discursul Casei Istoriei Europene. Ei au subliniat în mod clar modul în care procesele istorice, cum ar fi revoluția industrială sau integrarea europeană, astfel cum au fost prezentate în expoziție, capătă un nou sens atunci când sunt analizate din perspectiva preocupărilor sociale contemporane, cum ar fi mediul sau genul.
Jiří Priban, profesor de drept la Universitatea Cardiff, și-a luat grupul într-o călătorie fascinantă, trecând prin greacitatea și furia Europei în secolul 20, conectând experiențele obișnuite ale oamenilor, începând cu el însuși, cu perturbările majore ale vremurilor. El a arătat că atrocitățile și realizările umane există unul lângă altul de-a lungul istoriei și că cultura și barbarismul nu sunt niciodată atât de îndepărtate pe cât am dori să ne gândim. Jiří și-a încheiat turneul în fața imaginilor video ale revoluțiilor din 1989, unde și-a reluat experiențele ca tânăr cercetător al marilor schimbări care au avut loc atunci.
Reflecții finale la 1989
Tururile „Carte blanche” au fost declarații puternice în dialog cu discursul Casei Istoriei Europene. Ei au subliniat că este necesar și stimulat să se pună în continuare sub semnul întrebării trecutul și relația noastră cu acesta. La 30 de ani de la evenimentele din 1989 din Europa Centrală și de Est, s-a simțit oarecum că dragarea creativității și libertatea de gândire pot contribui în continuare la crearea de noi ordini politice și sociale. Potrivit lui Jiří Priban, ceea ce s-ar putea auzi la Casa Istoriei Europene și la BOZAR în acest weekend a fost „cu siguranță nu 1989 nostalgia, ci multe suflete și inimă neliniștite pentru o revoluție”.
