Reflectarea comemorării Primului Război Mondial: lecții învățate

Centenarul sprijină noile cercetări istorice

În Belgia, dar acest lucru poate fi valabil în întreaga Europă, centenarul a contribuit la reorientarea cercetării de la cel de-al Doilea Război Mondial la cel de Al Doilea Război Mondial și a stimulat noi abordări ale istoriei celui de-al Doilea Război Mondial. De exemplu, analizarea post-matematicii războiului sau reconsiderarea unei abordări prea deterministe pentru anii 1920. Din punct de vedere structural, au fost oferite mai multe mijloace financiare unei noi generații de tineri cercetători. Cu toate acestea, există, de asemenea, sentimentul de a pierde oportunități de a aprofunda istorii înrădăcinate, globale și dificile legate de dimensiunile coloniale. Dezbaterea privind posibilitatea ca Primul Război Mondial să fie privit ca un război „european”, care a zdruncinat lumea prin legăturile dintre Empires European, a fost dezvoltată și, cu siguranță, va continua pe măsură ce istoricii încearcă din ce în ce mai mult să ilustreze interdependențele și structurile globale. Pe de altă parte însă, istoria culturală, socială și personală a ajuns în avangarda cercetării populare, în special prin prisma grupurilor marginalizate, cum ar fi corpul de muncă din proiectul „Big Ideas”, formând legături valoroase între istorie și memorie. Și mai multe perspective trebuie apreciate, de exemplu pentru impactul războiului asupra Imperiului Otoman și asupra întregii regiuni sau pentru ascensiunea fascismului în sine. Sau experiențele coloniale și istoria (și memoria) handicapurilor răniților de război. Pe scurt, se pare că centenarul nu a făcut decât să scape suprafața viitoarelor domenii de cercetare.

Sprijinirea participării publicului – și este în continuare o memorie civică transnațională?

Atunci când ne gândim la comemorare, primul lucru care vine în minte este un fel de paradă oficială produsă de televiziune, cu flori și discursuri solemne reflexive ale șefilor de stat. Da, acest lucru s-a întâmplat și în centenarul actual, atât pe scena națională, cât și pe cea internațională. Cu toate acestea, de această dată, publicul s-a intensificat într-o mai mare măsură și a participat la numeroase activități. Evenimentul de colectare al Europeana este un bun exemplu – în care oamenii obișnuiți au fost invitați să își păstreze timpul de război, iar poveștile aferente să fie incluse pentru totdeauna în colecțiile digitale ale Europei. Sau #playforpeace, unde muzicienii din întreaga lume au înregistrat împreună un omagiu comemorativ adus armistițiului. Cine deține efectiv memoria istorică? Este în continuare o prerogativă a statului de a marca momentele esențiale ale vieții sale sau este din ce în ce mai democratizată? Și, în caz afirmativ, modul în care acest proces se desfășoară suficient de incluziv pentru toți membrii societății? În contextul centenarului au fost dezvoltate idei inovatoare de implicare, iar efectele acestora ar trebui studiate și împărtășite mai mult. Rețineți că centenarul Primului Război Mondial a fost unic pentru că a fost încă o comemorare cu o „atingere vie”, adică o semnificație personală pentru generațiile vii prin istoria lor familială recentă.

Centenarul a plasat muzeele într-un spațiu de memorie internațional și local

Colecția Casei Istoriei Europene și dezvoltarea expoziției, care au avut loc exact în timpul comemorărilor, au beneficiat de interesul larg pentru acest subiect. Muzeele locale și naționale din Rovereto, Budapesta, Ypres și altele, care au împrumutat obiecte, au manifestat un interes enorm pentru discursul transnațional construit de Casa Istoriei Europene. Noi muzee au prezentat experiențe locale sau noi abordări muzeale, cum ar fi „În Flandra Fields Museum din Ypres, care a oferit un exemplu frumos de muzeu post-național. Acest lucru a pus un nou accent pe front ca spațiu multicultural, depășind ideea de „moarte”.  O dezbatere care continuă este rolul turismului și al altor forme de vizite populare la situri. Partea consumistă a memoriei comemorative poate fi un element care necesită discuții suplimentare.

Prezentarea realităților politice actuale

Deși cercetătorii, educatorii și practicienii au adus un nou sens civic și/sau internațional pentru a reflecta ororile celui de-al Doilea Război Mondial, nu este clar ce măsuri au fost luate din punct de vedere politic în acest context. Pe de o parte, comemorările comune au fost considerate un instrument de diplomație culturală. Liderii liberali au încercat să aprecieze public progresele înregistrate de Europa de astăzi în urma violențelor din trecut sau chiar să lase deoparte partea negativă a naționalismului, așa cum a făcut președintele Macron în discursul său din noiembrie 2018. Există însă și alte evoluții. Un cadru al memoriei Europei Centrale și de Est diferă foarte mult de cel al Europei Occidentale, care pare să fi dominat agenda europeană globală. De fapt, s-ar putea spune că multe centenare sunt pe cale să se contureze ca țări din Europa Centrală și de Est, care vor dori să comemoreze independența lor interbelică. Se pune apoi întrebarea dacă atât de multă istorie se desfășoară în și în jurul unor date comemorative, semnalează acest lucru o lipsă mai mare de viziuni sau idealuri politice în prezent?

Europa are un program de memorie europeană derulat de Comisia Europeană, care mobilizează, de fapt, oamenii și organizațiile care lucrează cu istoria în vederea anumitor momente și teme esențiale. Întrucât conturarea viitorului acestui program după 2020 va apărea probabil în anul următor, ar putea fi înțelept să se reflecteze asupra realizărilor și provocărilor care au fost observate în centenarul celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada 2014-2018. Pe această bază, putem evalua modul optim de a oferi un cadru instituțional care să conecteze europenii, să sprijine cercetarea, precum și implicarea publicului și să creeze un spațiu civic pentru a echilibra agendele naționale și europene de comemorare.