Falsă pentru Real

Expoziția prezintă falsificări de-a lungul istoriei, descriind circumstanțele istorice specifice care explică modul în care au fost create, interesele și motivațiile din spatele lor, impactul lor și modul în care au fost expuși în cele din urmă. Ne propunem să arătam că falsurile au o lungă tradiție în istorie și nu aparțin doar epocii noastre. Reflectăm, de asemenea, asupra modalităților de consolidare a rezilienței împotriva încercărilor de a induce în eroare și de a induce în eroare.

Expoziția Fake for Real – Vedere de ansamblu

În acest episod, ne întrebăm cum navigau strămoșii noștri prin marea de concepte și credințe religioase care nu puteau fi puse la îndoială? Cum stabileau adevărul? Timp de secole, sfera politică și cea religioasă și-au disputat puterea și legitimitatea. Fiecare epocă falsifică ceea ce are mai de preț. Astfel, falsurile și falsificările de răsunet din Europa medievală au avut o pronunțată componentă religioasă.

Falsurile religioase – Seria de vizite virtuale ale Casei Istoriei Europene

Noi oamenii avem o predispoziție naturală de a explora lumea înconjurătoare și de a încerca să îi dăm un sens și să o înțelegem mai bine, folosind mijloacele care ne sunt la îndemână. În acest episod, ne îndreptăm atenția asupra falsurilor și falsificărilor care au apărut pe măsură ce orizonturile europenilor s-au extins: de la explorarea geografică, la știința modernă.

Falsurile științifice – Seria de vizite virtuale ale Casei Istoriei Europene

Ne aflăm acum în secțiunea dedicată erei interesante a construcției naționale. Secolele 18 și 19 din Europa au fost secole de turbulențe și de transformare. S-au prăbușit imperii, iar pe ruinele lor au apărut noi națiuni. În această secțiune a expoziției veți descoperi falsurile patriotice, teoriile conspirației și dovezile false utilizate în procesul Dreyfus.

Falsurile patriotice și teoriile conspirației – Seria de vizite virtuale ale Casei Istoriei Europene

Poate ați auzit această zicală: adevărul este prima victimă de război. Deși nu putem stabili originea exactă a acestei expresii, trebuie să recunoaștem că e foarte înțeleaptă. În această secțiune a expoziției, explorăm tipurile de falsuri și falsificări folosite în timpul războiului, precum și partea „bună” a falsificării: contrafacerea din motive etice, falsul legitim.

Falsuri făcute în numele binelui – Seria de vizite virtuale ale Casei Istoriei Europene

În acest episod ne punem următoarea întrebare: se poate ca existența unei persoane să fie ștearsă din istorie din ordinul celor aflați la putere? De ce propaganda de stat ar recurge la astfel de practici?

Manipularea memoriei – Seria de vizite virtuale ale Casei Istoriei Europene

În acest ultim episod, reflectăm asupra mai multor chestiuni contemporane – libertatea de a scrie și de a publica orice dorește: este un drept absolut sau unul care ar trebui să aibă unele limitări? Unele texte sunt pur distructive sau libertatea de exprimare merită întotdeauna protejată? Probabil ați auzit de discursul de incitare la ură și de știrile false în legătură cu internetul și platformele de comunicare socială, dar această discuție nu este deloc nouă...

Evoluția știrilor false – Seria de vizite virtuale ale Casei Istoriei Europene

Cu ocazia Zilei Drepturilor Omului 2020, ne deschidem expoziția „Fake for Real” pentru a explora modul în care au interacționat libertatea de exprimare, știrile false și dezinformarea pe tot parcursul istoriei europene.

Alături de custodele Joanna Urbanek

În al doilea videoclip pentru Ziua Drepturilor Omului, alăturați-vă la expoziția noastră „Fake for Real” pentru a vedea cum afacerea Dreyfus și actele de antisemitism au subminat dreptul la un proces echitabil, creând un scandal internațional.

Alături de custodele Simina Bădică

Capul de marmură al Emperor Geta vandalizat cu o chisel în urma actului damnatio memoraie – Imperiul Roman, c.200 A.D.

Combinând religia și politica, încununarea existenței unui împărat roman era zeificarea – el devenea divin și nemuritor. Pedeapsa cea mai mare era opusul – ștergerea forțată din istorie. Pentru a desemna această practică, în epoca modernă a fost inventat termenul de damnatio memoriae. Celor supuși la această pedeapsă li se ștergea numele din anale, testamentele le erau anulate, iar reprezentările distruse. În cazul împăratului Geta, asasinat din ordinul coîmpăratului și fratelui său, Caracalla, simpla menționare a numelui său era o crimă capitală.

© Fondazione Musei Civici di Venezia, Italia

Revistă cu o ilustrație care arată Sfânta Marțială participând la înmulțirea pâinilor – Burgundia, după 1481

Cronicarul Adémar din Chabannes a susținut că Saint Martial, un episcop din secolul al 3-lea îngropat în Limoges, a fost, de fapt, unul dintre aposturi. Adémar i-a convins pe mulți, ceea ce a făcut să crească prestigiul mânăstirii Saint Martial, dar un călugăr rătăcitor, Benedict de Chiusa, a contestat această teorie, neconfirmată de tradiția creștină.

© Les silos, maison du livre et de l’affiche, Ville de Chaumont, Franța

Figura unui ningyo, „peștele uman” – Japonia, 1800-1823

Cartografii și scriitorii și-au ilustrat adesea operele cu imagini de monștri marini și ființe fantastice întâlnite de marinari sau care chiar îi atacau pe aceștia. Până și Columb pretindea că a văzut trei sirene, despre care susținea că „nu erau atât de frumoase cum se spune”. În secolul 19, „mermaidele” japoneze erau încă prezentate în camerele de curiozitate și în muzeele din Europa și America. În cultura japoneză se credea că ningyo au puteri supranaturale. Papier mâché și bumbac în jurul unui cadru din lemn, completat cu intestine (bovine), păr uman, părți de fălci de rechin și piele de pește.

© Muzeul Național van Wereldculturen, Țările de Jos

Ciocanul vestimentului – un manual de vânătoare de martori – Frankfurt, 1588

Inventarea tiparului în jurul anului 1440 a generat un potop de informații, atât adevărate, cât și false. Lipsa controlului asupra conținutului a creat o stare de neliniște ce amintește de preocupările actuale privind știrile false, faptele distorsionate și discursul instigator la ură. Revoluția tiparului a făcut multe victime. Popularitatea textelor referitoare la vrăjitorie a alimentat un val de persecuții și a dus la moartea a mii de presupuși vrăjitori timp de peste două secole. Între timp, europenii tot mai știutori de carte aveau acces la cărți, broșuri și ziare, care au stimulat lupta pentru libertăți cetățenești și au schimbat cursul istoriei.

© Casa Istoriei Europene, Belgia

Notă anonimă prin care farmacistul David Welman este acuzat de vrăjitorie și de lup – Lemgo, 1642

În urma unui litigiu local, numeroase note precum acesta au apărut în orașul Lemgo, german. După două procese, Welman a fost executat.

© Stadtarchiv Lemgo, Germania

Piltdown Man

Știința bazată pe cercetare empirică încearcă să explice realitatea. Totuși, prejudecățile oamenilor de știință își lasă inevitabil amprenta asupra muncii lor. Alții distorsionează intenționat cercetarea pentru a obține câștiguri personale. Unul dintre aceștia a fost Charles Dawson. Găsirea unui teren fertil în rândul paleontologilor dornici să își confirme propriile teorii, hoax „Piltdown Man” din 1912 a durat patruzeci de ani pentru a descoperi. Dovedirea acestui fals ilustrează meritele metodei științifice. Spre deosebire de religie și ideologie, cunoștințele științifice pot fi infirmate sau confirmate.

Institut Royal des Sciences Naturelles de Belgique. © Bernard Fontanel, DEC.

Gravarea cuprului lui Ossian Swan Song, de Johan Frederik Clemens – Copenhaga, 1787

Istoria, literatura și arta au devenit instrumente politice importante pentru consolidarea identității naționale în Europa secolului 18 și a secolului 19. Nevoia de „a umple golurile” a dat naștere unui mare număr de falsificări. Fiecare „descoperire” împingea istoria unei națiuni în trecut cât mai mult posibil, fiind un argument pentru superioritatea culturală a acesteia. Multe dintre acestea erau creația unui Homer național și pretindeau că fiecare dintre națiunile respective fusese leagănul civilizației indoeuropene. Chiar și după ce s-a demonstrat că erau false, aceste povești au continuat să exercite o influență considerabilă.

© Casa Istoriei Europene, Belgia

Traducerea în limba cehă a protocoalelor persoanelor în vârstă de la Zion – 1925

O teorie a conspirației susține că un grup secret și foarte influent de persoane sunt cauza unor evenimente dramatice și aparent inexplicabile. Protocoalele înțelepților Sionului, publicate în Rusia țaristă în 1903, afirmau că dezvăluie planurile evreiești de dominație mondială. Această falsificare sub forma unei teorii a conspirației a devenit cel mai influent text antisemit din ultimii sute de ani. Deși în curând au fost demontate, ideile s-au răspândit, cu consecințe devastatoare.

© Casa Istoriei Europene, Belgia

Afiș care explică afacerea Dreyfus la „Istoria unui trăitor” – Franța, 1899

În 1894 s-a descoperit un document care indica vânzarea de secrete militare franceze Germaniei. Crima nu putea rămâne nepedepsită. Declanșat în grabă o anchetă împotriva lui Alfred Dreyfus, singurul ofițer evreu membru al Statului-Major al armatei franceze. Pe baza unor documente false, a unui „dosar secret” și a unor „expertize” absurde, Dreyfus a fost condamnat pentru trădare la degradare militară și deportare. „Afacerea Dreyfus” a împărțit Franța, a alimentat flăcările antisemitismului și a adus la lumină prejudecățile exploatabile ale sistemului judiciar.

© Casa Istoriei Europene, Belgia

Instrumente utilizate de rezistența din cadrul Centrului pentru cărți personale de identificare din Amsterdam pentru a falsifica documente personale – Țările de Jos ocupate, 1941-44

Un stilou, o ștampilă din cauciuc, o mașină de scris, acetonă. În mâinile unor persoane curajoase, aceste obiecte au salvat mii de persoane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pretutindeni în Europa regimurile de ocupație naziste se sprijineau pe un aparat administrativ riguros pentru a identifica, deporta și extermina milioane de evrei și pe toți cei considerați indezirabili. O nouă identitate putea însemna evitarea lagărelor de concentrare. Documente falsificate au permis acte îndrăznețe de sabotaj și spionaj. Cu documentele potrivite era posibil să treci frontiere și să falsifici cartele de alimente, salvând astfel oameni de la înfometare.

© Verzetsmuseum, Amsterdam, Țările de Jos

Paradummy utilizat în timpul eliberării Țărilor de Jos – 1945

Falși parașutiști (parașutiști-manechin) au fost utilizați eficient prima oară în 1940 de către forțele germane în cursul ocupării Belgiei și Țărilor de Jos pentru a abate atenția de la zonele în care erau parașutați soldați reali. Falșii parașutiști erau concepuți să se autodistrugă, motiv pentru care au rămas puțini.

Fries Verzetsmuseum, Țările de Jos © Colecția Stichting Verzetsmuseum Fryslân

Han van Meegeren, Christ și femeia luați în Adulterie – Țările de Jos, c. 1942

Hermann Göring a plătit 1 650 000 de ghili pentru această muncă, convinși că cumpără o pictură de către Johannes Vermeer. Han van Meegeren a câștigat milioane vânzându-și propriile picturi ca lucrări ale vechilor maeștri olandezi. Păcălit pe experții în artă și pe colecționarii naziști deopotrivă. După război, în fața riscului de a fi acuzat de colaboraționism, a recunoscut că a comis o infracțiune mai puțin gravă: cea de fals. Din trădător, el a devenit erou național, cineva care l-a înșelat pe Göring. Totuși, probabil că însăși crearea acestei imagini publice convenabile a fost ultimul său truc. Ulei pe pânză.

© Museum de Fundatie, Țările de Jos

Papuci tradiționali imitând modelul Burberry

Falsificatorii au profitat fără scrupule de ipocrizia consumistă a celor care doreau mai mult, mai ieftin și mai nou, râvnind în același timp după statut, unicitate și autenticitate. Și totuși, cu cât e mai des dată în vileag, cu atât mai bine pare să-i meargă contrafacerii. Tendința „achiziționării ironice” preferă chiar falsul în fața „autenticului” ca formă de revoltă împotriva capitalismului. Lucrurile au fost duse chiar mai departe, acum găsim falsuri „etice”: blănuri artificiale, diamante sintetice, piele vegană.

© Musée de la Contrefaçon, Paris, Franța

Bancnota „in-fakeable” de Roger Pfund – Geneva, 2012

„A doua cea mai veche profesie din lume”, cea de falsificator de bani, are aceeași vârstă cu banii. În antichitate, contrafacerea implica, de regulă, diluarea cantității de metale prețioase din monezi cu metale comune și acoperirea lor cu un strat subțire de aur sau argint. Cu timpul, tehnologiile de batere a monezilor și de tipărire s-au îmbunătățit, dar și tehnica falsificatorilor. De la apariția bancnotelor, cerințele sunt tot mai mari atât pentru cei care le concep, cât și pentru falsificatori, care sunt într-o perpetuă concurență.

Îndelungata istorie a falsificării banilor merge mână în mână cu cea a ingeniozității designului și a științei de vârf. În prezent, această bancnotă este cea mai bună încercare de a obține bani care nu pot fi falsificați. Ea combină elementele de securitate cele mai avansate – cerneală de securitate, benzi de difracție, serigrafie SPARK, suport de polimer transparent – cu grafismul elaborat al lui Roger Pfund.

© Colecția de numere, Elveția

COVID-19: O infodemie

După cum a declarat Organizația Mondială a Sănătății: „Epidemia de 2019-nCoV și răspunsul la aceasta au fost însoțite de o „infodemie” masivă – o abundență excesivă de informații – unele exacte, iar altele nu – care îngreunează găsirea unor surse de încredere și a unor orientări fiabile atunci când au nevoie de ele. Ce este însă „infodemia” și ce legătură are ea cu pandemia de COVID-19?

În acest interviu, Alexandre Alaphilippe, de la EU DisinfoLab, discută despre asimetria informațiilor, dezinformare și teorii ale conspirației în contextul pandemiei de coronavirus. El subliniază impactul asupra societății și mass-mediei, precum și măsurile pe care le pot lua oamenii pentru a opri răspândirea infodemiei.

„În bulele noastre”

Platformele de socializare sunt un instrument excelent pentru a conecta oamenii, dar contribuie și la crearea așa-numitelor „bule-filtru”. Acestea selectează informațiile și ne lasă să vedem doar lucruri pe care le-am aprobat deja sau despre care ne-am exprimat deja aprecierea în trecut. Aceste filtre conduc la o iluzie de vizualizare a întregii imagini, în timp ce, în realitate, rămânem limitați la un mediu mediatic limitat, împărtășit în cea mai mare parte cu persoane care împărtășesc aceeași viziune. Fiindcă aceste bule nu prea permit opinii divergente sau surse alternative de informare, ele oferă un teren fertil pe care informațiile false se pot răspândi și multiplica.

© Casa Istoriei Europene, Bruxelles, Belgia

Invalizatori falși

Aflați dacă puteți depista dezinformarea. În această parte interactivă a expoziției noastre, utilizați panoul de control pentru a „împușca” postări pe platformele de socializare și știri care conțin informații care induc publicul în eroare, înainte ca acestea să ajungă în partea de jos a ecranului. Lasă știrile de încredere să treacă sau împușcă-le cu gloanțe verzi. Analizarea cu atenție a fotografiilor, a titlurilor și a legendelor foto vă va ajuta să discerneți adevărul de ficțiune.

© Casa Istoriei Europene, Bruxelles, Belgia

Ilustrație din „Puck”, Frederick Burr Opper

Reporters vorbește despre diverse povești, dintre care unele sunt descrise ca „știri false”. Termenul a început să apară în presa americană la sfârșitul secolului 19.

© Biblioteca Congresului, 1894, New York, Statele Unite