Revoluția din februarie 1917, care a destrămat monarhia, a unit opoziția antitsaristă de la liberali la socialiști, preluând idealurile Revoluției Franceze din 1789. În cursul anului 1917, revendicările au devenit mai radicale, iar ideile unei republici democratice au fost înlocuite de apeluri la guvernare directă din partea sovieților – prin intermediul consiliilor adjuncților lucrătorilor și soldaților.
În cele din urmă, la 7 noiembrie 1917 (sau la 25 octombrie 1917, conform calendarului julian, care era apoi utilizat în Rusia), Bolsheviks, care inițial erau membri și susținători ai facțiunii radicale din cadrul Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia, au preluat controlul asupra Petrograd și au răsturnat guvernul provizoriu rus, care se afla la putere după abdicarea lui Tsar Nicholas II, dar care s-a dovedit a fi ineficace. A fost înființat Consiliul Comisarilor Popori din cadrul nou-proclamatei Republici Sovietice Federative Socialiste Ruse.
Revoluția din octombrie 1917 a avut un impact major asupra istoriei ruse, europene și mondiale de-a lungul secolului 20. Aceasta a condus la instituirea unui sistem comunist, pe care mulți europeni l-au văzut timp de decenii ca o alternativă la fascism, dar și la democrația parlamentară și la economia liberală de piață.
Comuniștii (Bolșevicii sau Roșiii) și oponenții lor, Albii, s-au folosit în egală măsură de teroare ca armă de război. La sfârșitul anului 1918, Consiliul Bolșevic al Comisarilor Poporului a emis un decret intitulat „Despre Teroarea Roșie”, care permitea împușcarea membrilor Armatei Albe și trimiterea „dușmanilor de clasă” în lagăre de concentrare.
Triumful comunismului în Rusia a iscat în toată Europa temerea, dar și speranța că revoluția socialistă va trece dincolo de granițele țării. Nu s-a întâmplat, dar au avut loc mai multe tulburări comuniste pe întregul continent, uneori cu sprijin sovietic direct, cum ar fi în Finlanda și Letonia. Războaiele civile declanșate de aceste revolte au făcut un număr mare de victime. Succesul revoluției comuniste s-a limitat însă la teritoriul viitoarei Uniuni Sovietice, proclamate în 1922.
Ideologia marxistă a fost utilizată pentru a legitima regimul în URSS, care a provocat milioane de decese. Încercând să creeze un „nou om sovietic”, i-a privat pe cetățeni de libertățile și drepturile fundamentale și a intervenit chiar în viața lor privată. Vladimir Ilyich Ulyanov, cunoscut sub numele de „Lenin” (1870-1924), a fost principala figură a revoluției din octombrie 1917, care a condus la crearea unui stat cu un singur partid, cu un rol de lider pentru Partidul Bolshevik. După moartea sa în 1924, Lenin a devenit subiectul unui cult de personalitate în cadrul Uniunii Sovietice, iar Marxism-Leninismul a devenit doctrina oficială a regimului totalitar.
După ascensiunea lui Stalin la putere, la sfârșitul anilor 1920, sistemul a devenit și mai represiv decât înainte. Până la moartea lui Stalin în 1953, milioane de persoane din URSS au fost trimise în taberele Gulag, au căzut victime deportării în masă și foametei cauzate de colectivizarea forțată sau au fost supuse altor forme de persecuție. Din punct de vedere geopolitic, rezultatul revoluției ruse a fost ascensiunea URSS ca superputere totalitară care concurează cu SUA pentru supremația mondială.
